Analize gratuite pentru arădeni în cadrul proiectului „Săptămâna Sănătății în Arad”, implementat de studenţii medicinişti ai UVVG

0
152

Unul dintre cele mai importante proiecte de voluntariat din domeniul medical din România, „Săptămâna Sănătății în Arad” a ajuns, în acest an, la cea de-a șaptea ediție. Evenimentul, aflat în organizarea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Asociația Studenților Mediciniști Arădeni, Direcția de Sănătate Publică Arad, Colegiul Medicilor Arad și a Asociației pentru Sănătate, Educație și Dezvoltare Arad, se desfășoară, în perioada 6 – 10 Noiembrie 2017.

În cadrul primelor zile, între orele 10:00 – 13:00, arădenii vor beneficia, la Rectoratul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad (B-dul Revoluţiei 94-96), de deteminarea gratuită a valorii tensiunii arteriale, frecvența cardiacă, saturația oxigenului în sânge, indicele de masă corporală, procentul de grăsime din organism. Ca o noutate pentru această ediție, în fiecare zi, între orele 08:00 – 12:00, arădenii vor beneficia de analize medicale de laborator gratuite (determinarea glicemiei, colesterolul total, sideremia, creatinina, TGO), în cadrul Clinicii de Sănătate Oro-dentară, din strada Petru Rareș, nr. 66A.

Sponsorii acestui important proiect de prevenție și profilaxie din județul nostru sunt Tazole Color, Technomed Group Arad și Vitalab Clinic.

Dedicată Centenarului Marii Uniri, această ediție a proiectului „Săptămâna Sănătății în Arad” coagulează eforturile studenților mediciniști și a cadrelor universitare, a partenerilor și sponsorilor pentru o comunitate mai sănătoasă și o dezvoltare sustenabilă a urbei, a declarat dr. Sebastian Popescu, medic rezident Chirurgie Orala si Maxilo-facială, iniţiatorul proiectului „Săptămâna Sănătății în Arad”.

LĂSAȚI UN MESAJ