Cupa UVVG la fotbal

0
106

Conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldis” Arad şi Asociaţia Studenţeasă Multiculturală „Vasile Goldiş”, au organizat, zilele trecute, în Sala de Sport a Universităţii, CUPA UVVG – ediţia de toamnă, la fotbal de sală.

La turneu s-au înscris un număr de 12 echipe, 11 echipe formate din studenţi şi o echipă a cadrelor didactice. Pe tot parcursul zilei competiţia s-a desfăşurat în condiţii optime, având la faţa locului atât partea de organizatori reprezentată de studeţi şi profesori, cât şi un albitru profesionist şi cadru medical pentru acordarea primului ajutor. în caz de incidente.

Intreg turneul a culminat cu premierea echipelor clasate pe locurile 1, 2 şi 3 astfel: locul 1 a fost câstigat de echipa Algeria, locul 2 – Los Terzos, iar locul 3 de echipa The Lions. Aceştia au fost recompensaţi cu diplome, cupe, medalii, tricouri cu inscriptia UVVG şi mingi de fobal. De asemenea, s-au oferit şi premii speciale: Golgheterul Competiţiei, Cel mai bun portar şi Cel mai tehnic jucător.

LĂSAȚI UN MESAJ