UVVG a organizat cea de-a șasea ediție a Colocviului Internaţional „EUROPA: Centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră”

0
453

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prin  Asociația pentru cultură, educație și tineret „Vasile Goldiș” Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Revista „Studii de Ştiinţă şi Cultură” Arad, a organizat, vineri, 20 octombrie 2017, în Alua „Ștefan Cicio Pop”, cea de-a VI-a ediție a Colocviului Internaţional „EUROPA: Centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră”, manifestare științifică internațională.

La eveniment au participat prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG, cercetători științifici recunoscuți la nivel internațional dintre care îi amintim pe: Prof. Alvaro ROCCHETTI, Profesor emerit, Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Psihomecanică Lingvistică (AIPL), Universitatea Paris 3, Sorbonne Nouvelle, Paris, Franţa; Prof. univ. dr. Louis BEGIONI, Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Psihomecanică Lingvistică (AIPL), Universitatea Charles-De-Gaulle – Lille 3, Paris, Franţa; Conf. univ. dr. Virginia POPOVIĆ, Universitatea Novi Sad, Serbia; Prof. dr. Brânduşa JUICĂ, Universitatea Belgrad, Serbia; Conf. univ. dr. Timofei ROŞCA, Universitatea „Ion Creangă”, Chişinău, Republica Moldova; CS Dr. Viviana MILIVOIEVICI, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara; CS Dr. Graţiela BENGA-ŢUŢUIANU, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara; Conf. univ. dr. Mihaela BUCIN, Universitatea Szeged, Ungaria.

Manifestarea s-a bucurat de prezența Arhiepiscopului Timotei Seviciu și a delegatului Prefecturii Arad, care au subliniat buna colaborare cu UVVG. De asemenea, au participat la lucrările Colocviului Internaţional „EUROPA: Centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră”, ediția a VI-a, coordonat de prof. Vasile Man, cercetători și cadre didactice ale UVVG, care și-au prezentat lucrările științifice. Cercetările vor fi publicate într-un volum, supliment al revistei „Studii de Ştiinţă şi Cultură”.   

Deschiderea lucrărilor a fost coordonată de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, care a precizat importanța evenimentului științific pe plan european și internaționalizarea învățământului practicat de UVVG.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat faptul că, „în Programul Colocviului Internaţional EUROPA se află lucrări valoroase de cercetare ştiinţifică, în cadrul celor două secţiuni: I.Studii Culturale şi II.Centenarul Marii Uniri, urmate de lansări de carte, vizite la Muzeul Memorial „Vasile Goldiş” şi Centrul de Cercetare al Literaturii Argheziene din cadrul Universităţii”.

„Manifestările ştiinţifice şi culturale dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, au menirea să păstreze vie conştiinţa naţională, respectul faţă de lupta înaintaşilor pentru ieşirea de sub asupriri străine şi formarea Statului Român Unitar, atât ca teritoriu, cât şi naţiune română majoritară. La Arad, s-a pregătit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia a avut loc adunarea populară în care s-a consfinţit Unirea, iar la Bucureşti, în prezenţa regelui Ferdinand s-a prezentat Actul istoric de întregire a României”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

CS dr. Viviana Milivoievici din cadrul Academiei Române, Filiala Timişoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, a subliniat buna colaborare realizată în cadrul parteneriatului dintre Academia Română, Filiala Timişoara şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – Revista „Studii de Ştiinţă şi Cultură”.

Revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, o prezenţă apreciată în cercetarea ştiinţifică internaţională

Prof. Vasile Man, Director executiv, Redactor şef fondator al Revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură, a precizat: „Revista Studii de Ştiinţă şi Cultură, fondată în anul 2005, este o revistă trimestrială, editată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, România, iar Coordonarea ştiinţifică este asigurată de Colegiul Editorial şi Consiliul Ştiinţific, format din personalităţi de prestigiu, din ţară şi străinătate. Este o revistă ştiinţifică de profil umanist, care publică articole din domeniul: Filologie în limbile română, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă şi sârbă”.

În semn de înaltă prețuire față de activitatea depusă în cadrul revistei Studii de Ştiinţă şi Cultură, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, le-a acordat, oapeților: Alvaro ROCCHETTI, Virginia POPOVIĆ, Viviana MILIVOIEVICI și Louis BEGIONI „DIPLOMA DE EXCELENȚĂ” a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Dintre lucrările susţinute la Colocviul Internaţional „EUROPA: Centru şi margine, cooperare culturală transfrontalieră” amintim: „Problema unităţii tuturor românilor şi gândirea franceză între anii 1945-1918” Simona Ienciu, Universitatea din Oradea; „Mircea V. Stănescu, fruntaş de seamă al mişcării naţionale a românilor din Arad”, Dumitru Mihălescu, Arad; „Locul şi rolul omului politic Vasile Goldiş în realizarea Marii Uniri”, Eugen Gagea, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad; „Constituirea primelor organisme naţionale româneşti în toamna anului 1918” Mihai Octavian Groza, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca; „Activitatea lui Ion Fluieraş în consiliul dirigent”, Sorin Bulboacă, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

În partea a doua a manifestării, a avut loc lansări de carte: Viviana Poclid Dehelean: Albastru – Infinit, Bleu – Infini; Dumitru Mihăilescu: Vasile Man – Vocaţie şi destin; Viviana Milivoievici, Vasile Man: Ziua de Azi.

LĂSAȚI UN MESAJ